Posts Tagged ‘evolutie’

h1

Muzeul Naţional Tehnic. O scurta prezentare

May 28, 2009

Muzeul Naţional Tehnic din Bucureşti a fost fondat în 1909 de inginerul Dimitrie Leonida având ca model Muzeul Tehnic din München, vizitat de Leonida în perioada studiilor universitare efectuate la Şcoala Politehnică din Charlottenburg (Germania). Deşi avea oferte de la renumita firmă Siemens pentru un contract pe 5 ani şi de la Şcoala Politehnică din Charlottenburg pentru un post de asistent, după terminarea studiilor Dimitrie Leonida se întoarce în România şi, în anul 1908, înfiinţează prima Şcoală de Electricieni şi Mecanici .

Ajutat de elevii săi, inimosul inginer, a colecţionat cu tenacitate şi migală piese ce au constituit nucleul actualului muzeu.

Muzeul a funcţionat în primii ani în acelaşi sediu cu Şcoala de Electricieni şi Mecanici din strada Mendeleev apoi într-o clădire de pe Bulevardul Magheru. Din 1928 Muzeul Tehnic a fost adăpostit într-unul din pavilioanele existente în parcul Carol I, iar din 1935 în actuala clădire.

În prezent Muzeul Naţional Tehnic tezaurizează peste 5.000 de exponate structurate pe domenii de activitate: mecanică, metrologie, electricitate, magnetism, descărcări în gaze, fizică atomică, minerit, petrol, energetică, telecomunicaţii, maşini de calcul, scris şi tipărit, aviaţie şi aerospaţial, auto-moto-velo, înregistrarea şi redarea sunetului, aparate de fotografiat, filmat şi de proiecţie.

Din totalul obiectelor existente în muzeu, peste 300 sunt de o valoare excepţională prin faptul că sunt rare pe plan mondial şi reprezintă repere pentru istoria ştiinţei şi tehnicii, din care enumerăm:

-Instalaţia de extracţie a sării (crivac), construită de meşteri anonimi, folosită la Salina Praid încă din 1737;

-Cilindrul primei mori cu abur din România, care a funcţionat la moara Assan din Bucureşti, 1853;

-Primele tipuri de telefoane folosite în România începând cu anul 1882;

-Dinamul Edison (1884) care alimenta cu electricitate Teatrul Naţional din Bucureşti;

-Automobilul “trăsură” Olds Patent-1898-unul dintre primele automobile care au circulat în Bucureşti;

-Maşina cu aburi cu dublă expansiune „Sulzer”, 1898 care a funcţionat la postăvăria din Azuga;

-Primul automobil cu formă aerodinamică din lume construit în 1923 de Aurel Persu;

-Motorul de la avionul I.A.R. 80 (1937) considerat în epocă pe locul II în lume datorită performanţelor tehnice;

-Pilele Karpen cu electrozii din aur şi platină construite de fostul rector al Universităţii Politehnice, N.Vasilescu Karpen, care mai pot da curent şi acum la peste 50 de ani de la constucţie;

-Motorul „Krupp” de la submarinul “Delfinul” – primul submarin al Marinei Române dat în funcţiune în anul 1936;

-Aparatul de zbor individual cu reacţie, „rucsac zburător”, inventat în anul 1958 de Justin Capră şi Ion Munteanu.